CATEGORII

Fenistil 0.1% Gel, Gel, 30g

20.5
20,50 lei
Disponibilitate:Epuizat din stoc
Cod produs 00001600
Descriere

Maleat de dimetinden 0,1%
În acest prospect:
1. Ce este Fenistil gel
2. Pentru ce se utilizează Fenistil gel
3. Verificaţi înainte de a utiliza Fenistil gel
4. Cum se utilizează Fenistil gel
5. Reacţii adverse posibile
6. Păstrarea Fenistil gel
1. Ce este Fenistil gel
Fenistil gel conţine o substanţă activă ce aparţine unui grup de medicamente numite antihistaminice, care sunt utilizate pentru tratamentul alergiilor cutanate şi a diferitelor tipuri de prurit (mâncărimi).
Fenistil gel este un gel incolor, inodor, nu e gras şi răcoreşte porţiunea de piele iritată. Nu pătează hainele. Fenistil gel conţine ca substanţă activă maleat de dimetinden 0,1%. Excipienţii sunt: edetat disodic, carbomer 974, hidroxid de sodiu sol. 30%, propilenglicol, apă purificată.
2. Pentru ce se utilizează Fenistil gel
Fenistil gel opreşte pruritul prin blocarea modului de acţiune al histaminei, o substanţă eliberată de carpul uman în timpul unei reacţii alergice. Aplicat pe piele, calmează mâncărimile şi iritaţiile. Fenistil gel are, de asemenea, efect de anestezic local. Fenistil gel pătrunde uşor în piele. Mâncărimile şi iriţatiile sunt calmate rapid, în câteva minute. Fenistil gel este utilizat pentru calmarea mâncărimilor asociate cu erupţii cutanate, urticarie, înţepături de insecte, arsuri solare şi arsuri superficiale.
3. Verificaţi înainte de a utiliza Fenistil gel
Nu utilizaţi Fenistil gel
Dacă sunteţi alergic la oricare component al medicamentului. Informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul în situaţia de mai sus, deoarece în acest caz Fenistil Gel nu e potrivit pentru dumneavoastră.
Aveţi grijă deosebită cu Fenistil gel
Evitaţi expunerea prelungită la soare a suprafeţelor de piele intens tratate.
Informaţi medicul dumneavoastră dacă simţiţi mâncărimi puternice sau apar leziuni extinse.
Dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi
În timpul sarcinii sau alăptarii, nu utilizaţi Fenistil gel pe suprafeţe extinse ale pielii, în special pe răni sau inflamaţii. Nu aplicaţi gelul pe mameloane dacă alăptaţi.
Copii
La sugari şi copii mici nu utilizaţi pe zone întinse ale pielii, în special pe răni sau inflamaţii cutanate.
4. Cum se utilizează Fenistil gel
Fenistil gel se administrează sub formă de aplicaţii locale de 2-4 ori pe zi.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă simptomele persistă mai mult de o săptămână. Dacă accidental înghiţiţi Fenistil gel, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
5. Reacţii adverse posibile
Toate medicamentele pot determina reacţii adverse la anumite persoane.
Fenistil gel poate determina în cazuri rare senzaţie de uscăciune sau arsură pe piele, în cazuri extrem de rare, este posibilă apariţia pe piele a unui nr erupţii cutanate, prurit sau mâncărimi: dacă prezentaţi astfel de simptome încetaţi utilizarea Fenistil gel şi informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul. Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă observaţi orice reacţie adversă care poate avea legătură cu utilizarea Fenistil gel.
6. Păstrarea Fenistil gel
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un tub de aluminiu a 30 g gel
Producător:
Novartis Consumer Health GmbH, Germania
Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă:
Novartis Consumer Health GmbH Zielstattstrasse 40,81379 München. Germania
Data ultimei verificări a prospectului:
Aprilie, 2007

Specificatii
Mai multe informatii
CodCAS W57189001
Formă ambalare Tub
Continut Gel
Cantitate 30g
Recenzii

Scrieti propria recenzie

Recenzie la: Fenistil 0.1% Gel, Gel, 30g