Mai multe vizualizări

TRANSPORT GRATUIT

pentru toate comenzile peste 250 lei

CONSILIERE PROFESIONALA

suport telefonic

SIGURANTA RETURULUI

banii inapoi garantat

Descriere

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Homéoplasmine cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
-Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
-Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 3 zile.
-Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1.Ce este Homéoplasmine şi pentru ce se utilizează
2.Înainte să utilizaţi Homéoplasmine
3.Cum să utilizaţi Homéoplasmine
4.Reacţii adverse posibile
5.Cum se păstrează Homéoplasmine
6.Informaţii suplimentare
1. CE ESTE HOMÉOPLASMINE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Homéoplasmine este un medicament homeopat care conţine o asociere de compuşi în diluţii homeopate utilizaţi ca adjuvant în tratamentul unor tipuri de iritaţii ale pielii.
2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI HOMÉOPLASMINE
Nu utilizaţi Homéoplasmine
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre componentele medicamentului.
-dacă pacientul este un copil cu vârsta sub 30 luni.
-dacă zona unde doriţi să aplicaţi medicamentul prezintă leziuni infectate, inclusiv care supurează.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Homéoplasmine
Aplicarea la nivelul mucoaselor sau a pielii lezate poate determina apariţia unor efecte sistemice toxice la copii. Aceste efecte sunt mai ample dacă medicamentul se utilizează timp îndelungat sau
în mod repetat, la nivelul unor suprafeţe mari ale pielii, sub pansament ocluziv, la nivelul pielii cu leziuni (de exemplu arsuri), a mucoaselor sau la copii.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, cu toate că medicamentul nu prezintă interacţiuni medicamentoase.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Homéoplasmine se poate utiliza în timpul sarcinii.
Nu se recomandă aplicarea medicamentului la nivelul sânilor, în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Homéoplasmine
nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Homéoplasmine
Medicamentul conţine acid boric care în anumite condiţii (vezi pct. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Homéoplasmine) poate determina efecte sistemice toxice la copii.
3. CUM SĂ UTILIZAŢI HOMÉOPLASMINE
Unguentul se aplică în strat subţire, de 1 – 3 ori pe zi, pe pielea spălată în prealabil.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Homéoplasmine
În cazul în care apar reacţii adverse, adresaţi-vă medicului.
Dacă uitaţi să utilizaţi Homéoplasmine
Dacă aţi uitat să vă aplicaţi Homéoplasmine, aplicaţi-l imediat ce v-aţi amintit. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Homéoplasmine poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
La sugari şi copii mici, acidul boric poate determina intoxicaţii grave. Pot să apară reacţii cutanate, precum eritrodermie intensă şi difuză, urmată de descuamări, cu un eritem iniţial predominant la nivelul cavităţii bucale şi la nivel anal. Apariţia acestor manifestări impune oprirea tratamentului.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ HOMÉOPLASMINE
Nu utilizaţi Homéoplasmine după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Homéoplasmine
-Substanţele active sunt Calendula officinalis TM 0,1 g, Phytolacca decandra TM 0,3 g, Bryonia dioica TM 0,1 g, benzoe TM 0,1 g, acid boric 4,0 g.
-Celelalt component este: vaselină albă
Cum arată Homéoplasmine şi conţinutul ambalajului
Homéoplasmine se prezintă sub formă de unguent omogen, de culoare albă, cu miros slab, balsamic
Este disponibil în cutii cu tub din Al a 18 g unguent respectiv a 40 g unguent
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Laboratoires Boiron,
20, rue de la Libération,
69110 Sainte-Foy-lès-Lyon, Franţa
Acest prospect a fost aprobat în
Februarie 2008

Specificatii

Formă ambalare Tub
Continut Unguent
Cantitate 18g
Cod produs 00001013

Recenzii

Scrieţi propria recenzie

You're reviewing: Homeoplasmine Unguent, Unguent,18g

Tag-uri

Etichete produse

Folosiţi spaţii pentru a separa etichete. Folosiţi ghilimele simple (') pentru fraze.