Mai multe vizualizări

Supozitoare cu Glicerina Pentru Copii 1405mg, Supozitoare, 12buc

Cod produs: 00001183

In stoc

7,91 lei

TRANSPORT GRATUIT

pentru toate comenzile peste 250 lei

CONSILIERE PROFESIONALA

suport telefonic

SIGURANTA RETURULUI

banii inapoi garantat

Descriere

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

- Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 7 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

In acest prospect găsiţi:
1. Ce este Supozitoare cu glicerina pentru copii şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii
3. Cum să utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Supozitoare cu glicerina pentru copii
6. Informaţii suplimentare

1. Ce este Supozitoare cu glicerina pentru copii şi pentru ce se utilizează
Supozitoarele cu glicerina sunt medicamente cunoscute sub denumirea de laxative şi sunt folosite pentru tratamentul simptomatic al constipaţiei, pentru uşurarea eliminării scaunului în cazul scaunelor dure, hemoroizilor, fisurilor anale, rectitelor, după intervenţii chirurgicale sau înaintea rectoscopiei.

2. Înainte să utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii
Nu utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la glicerol sau la oricare dintre celelalte componente ale Supozitoarelor cu glicerina.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii
- La copii sub 15 ani, deoarece poate împiedica funcţionarea normală a reflexului de defecaţie. Utilizaţi supozitoare cu glicerina la această categorie de vârstă doar excepţional.
- La copii cu diverse afecţiuni la nivelul intestinului gros sau a rectului (crize hemoroidale, fisuri anale, rectocolite hemoragice). Adresaţi-vă medicului dacă aveţi nelămuriri.
Supozitoarele cu glicerina sunt un adjuvant al tratamentului igieno-dietetic. Pentru normalizarea scaunelor, suplimentaţi alimentaţia cu fibre şi lichide şi efectuaţi activităţi fizice.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu se cunosc interacţiuni între supozitoarele cu glicerina şi alte medicamente.
Utilizarea Supozitoare cu glicerina pentru copii cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni între supozitoarele cu glicerina şi alimente sau băuturi.
Sarcina şi alăptarea
Nu este cazul.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu este cazul.
Informaţii importante privind unele componente ale Supozitoare cu glicerina pentru copii 
Nu este cazul.

3. Cum să utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii
Supozitoarele cu glicerina se administrează intrarectal. Doza uzuală este 1 supozitor pe zi, la nevoie.
Tratamentul constipaţiei nu trebuie să depăşească în medie 10 zile. Dacă în acest interval simptomele nu se îmbunătăţesc sau se înrăutăţesc, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Pentru a uşura administrarea, introduceţi supozitoarele în apă rece.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Supozitoare cu glicerina pentru copii Nu au fost raportate cazuri de supradozaj la supozitoare cu glicerina.
Dacă uitaţi să utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Supozitoare cu glicerina pentru copii poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Acestea apar foarte rar şi sunt mai ales reacţii locale, datorate utilizării supozitoarelor timp îndelungat: senzaţii de arsură anală, iar în mod excepţional pot apare rectite congestive.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. Cum se păstrează Supozitoarele cu glicerina pentru copii
Nu utilizaţi Supozitoare cu glicerina pentru copii după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Informaţii suplimentare
Ce conţine Supozitoare cu glicerina pentru copii
- Substanţa activă este glicerolul 1405 mg.
- Celelalte componente sunt: stearat de sodiu, apă purificată.
Cum arată Supozitoare cu glicerina pentru copii şi conţinutul ambalajului
Supozitoare cu glicerina pentru copii sunt incolore sau translucide, au suprafaţă netedă onctuoasă şi aspect omogen. Cutie cu 2 folii termosudate a câte 6 supozitoare.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr.1, 707410 laşi, România
Acest prospect a fost aprobat în
Martie 2008
Orice reclamaţie va fi însoţită de cutia cu datele de identificare ale produsului.

Specificatii

Formă ambalare Cutie
Continut Supozitoare
Cantitate 12buc
Cod produs 00001183

Recenzii

Scrieţi propria recenzie

You're reviewing: Supozitoare cu Glicerina Pentru Copii 1405mg, Supozitoare, 12buc

Tag-uri

Etichete produse

Folosiţi spaţii pentru a separa etichete. Folosiţi ghilimele simple (') pentru fraze.